Toate visele-mi dulci

De ce să mai alerg , prin noapte, după raze
Și să mă lupt himeric, cu morile de vânt
Când tu șoptești, întruna, aceleași mii de fraze
Dar nici pentru odata, nu spui acel cuvânt

Și cum să mă feresc, de-a umbrei tale schiță
Ce-o văd de pretutindeni, în ceruri și-n abis Și de ești generoasă ... cu buze de zeiță Sărută-mă odată și fă-mă praf de vis.

Să mai cerșești motive, aici ca să mai stai? Când eu mă rup de tine, cu același vai și chiu Și-un dor ca foaia albă, se-așterne, strai cu strai Doar zi-mi și eu îndată, cenușă o să fiu.

Esti uneori prea dură, alteori, prea blândă Și eu aș da orice, să te ating odată Dar mă cuprinde iarăși, un șteamăt de osândă Și nu voi mai pași, de-aicea, niciodată ...

Spre ochii tăi limpezi, prea des jucăuși Spre gura ta dulce de visu-mi surată Ca noaptea când bate cu pace la uși
Ca un răsarit, cu brumă curată

Iar mersul tău firav ca vântul de mai Se despică prin aer, în flori odorante Cu tot ce-i mai scump, pe lume, rimai Ca soare ce picură-n zări colorante

Ca o rază senină, te strecori prin firide Cu zorile line, în gând te inculci Doar eu rătăcesc, prin umbre morbide Alungând din memorii,  toate visele-mi dulci


© Alex Macovei