Sirena

Când luna se-așterne, regală pe noapte
Și bezna cea surdă, m-alină cu șoapte
O umbră zurlie cu voce ușoară
Din culmile nopții spre mine coboară

Oh, muza mea dulce, îmi cânți momitor
Așa mlădios, îmi dansezi plutitor
Mi-arunci lenitiv priviri aciforme
Dar cum să te-ating? O, chip fără forme

O, dulce minune, vise mă țin?
De totuși visez, mai cântă-mi puțin
Iar dacă nu-s vise și-aievea te știu
Tu cântă-mi, feeric, în cesul târziu

Tu cântă-mi când luna-i în neguri ascunsă
Când bolta-i senină, de soare străpunsă
Când buzele tale-s mai dulci decât mierea
Tu cântă-mi atât cât otravă-i tăcerea...

Iar eu nemișcat, sub umbra de plop
Smerita-mi privire-n țărână îngrop
De mine te-apropii, galeș clipești
Şi-n sumbra tăcere, ironic zâmbești.

Şi eu după tine brațu-mi desfac
Dar glasu-ți, privirea, în umbre se fac
Cuprinse de-un tulbur - vârtej poematic
Şi-n zarea cea oarbă se pierd fantomatic

Iar umbra ta dulce, de dânsa mă ține
Mă poartă prin vise, prin țărmuri străine
M-aduce pe malul Oceanului Verde
Apoi în năframa de valuri se pierde

-Tu, dulce muză, unde te-ascunzi?
-N-adâncuri? În valuri? Prin norii imunzi?
Dar strigătu-mi piere în neagra zăcere
Şi nu îmi răspunde decât o tăcere

Când razele frâng întunericul vid
Şi totul dispare-n neantul perfid
Prin ceața mioapă de-a apelor unde
În stâncile sobre, ea se ascunde

Iar eu mă apropii, de chipu-i soros
De cântul ei dulce, de-un gingaș miros
Dar, vai, ce zăresc, ciudată femeie
În față-mi răsare: Homer ... Odisee

Îmi întorc privirea, spre țărmul opac
Şi-ntreaga mea cale, întoarsă s-o fac
Străpuns de-o silită și crâncena jenă
Că muza mea dulce e doar o sirenă

Ca marea se-agită, cu vocea-i mă cerne
Şi norul de vrajă pe mine-l așterne
Dar cântul ei dulce, se pierde confuz
Ca stâncă virgină de valul ursuz.

                                                     A.Macovei